joi, iulie 23, 2009

ZODIACUL


Suntem douăsprezece zodii
Împărţite-n zodiac,
Fiecare - multe lecţii
Poartă mândră în rucsac.

Toate suntem zodii bune,
Nu-i nici una mai cu moţ.
Prin pământ, foc, aer, apă,
Rând pe rând vor trece toţi.

Prima dintre noi, BERBECUL,
Să fii curajos te-nvaţă.
Despre bani şi simţul practic
TAURUL îti dă povaţă.

GEMENII influenţează
Modul de comunicare.
Pe familie, emoţii,
RACUL e stăpân, se pare.

De la LEU voinţă capeţi.
FECIOARA îţi dă răbdare
Şi-atenţie la detalii.
BALANŢA - echilibrare.

SCORPIONUL va renaşte
În spiritualitate.
Vine-apoi SĂGETĂTORUL,
Luptător pentru dreptate.

CAPRCORNUL ne învaţă
Cum să ne organizăm,
VĂRSĂTORUL, progresistul,
La schimbare să visăm.

PEŞTII ne-arată credinţa
Absolută-n Dumnezeu
Şi iubirea de aproape
Ca pe propriul nostru Eu.
CE E MOARTEA ?


"Ce e moartea?" e posibil
Să mă-ntrebe pruncul meu.
Un răspuns de-acum eu caut,
Atunci să nu-mi fie greu.

Sufletele trăiesc veşnic -
Cum din Biblie noi ştim-,
Dar, când pe Pământ ne naştem,
Asta nu ne amintim.

Începem a trăi viaţa,
Mergând drept, pe drumul dat.
Uneori ne mai abatem -
Când destinul ne-am uitat.

Dumnezeu ne e aproape -
Şade în inima noastră,
Aşteptând spre El cu gândul
Să-ndreptăm fiinţa noastră.

Şi dac-am făcut aceasta
El pe loc ne-nţelepţeşte,
Cu minuni ne umple viaţa -
Atât de mult ne iubeşte!

Dar, cu liberul arbitru
Gânduri rele noi de-alegem -
Teamă, ură, supărare -,
Rău asupră-ne atragem.

Şi de multe gânduri rele
Trupul nostru oboseşte,
Nu vrea să trăiasca astfel
Şi atunci îmbătrâneşte.

Simplul gând că la o vârstă
'Naintată omul moare
Va atrage bătrâneţea,
Căci nu ştie altă cale.

Atunci de trup ne desprindem,
Sufletul uşor se-nalţă
Şi, păşind înspre Lumină,
Părăsim această viaţă.

Când plecăm din lumea asta
Şi în Cer noi revenim,
Ce-am trăit - un vis ne pare.
Cine suntem ne-amintim.

Căci acolo este viaţa
Cea eternă şi reală!
Deci, o sărbătoare este
Moartea noastră ireală!